Totdeauna am fost fascinat de poveștile pe care le povestea tatăl meu despre vremuri îndepărtate cu oameni viteji, drepți și de cuvânt cu „bărbați adevărați” cum îi place să spună. Povești pe care le-a auzit și el, la rândul lui, de la oamenii în vârstă. Într-o zi m-a luat cu el la casa unui om în vârstă care are destule de povestit din experiența lui. Am ajuns în fața unei porți imense cu „Bramă” prin care abia străbătea lumina soarelui care dădea să apună, din spatele porții se auzea un lătrat de câine răgușit, parcă de negura vremii, totul începea să prindă contur. Am pășit sfios după tatăl meu până în fața unui bordei mic, în patru table, cu fațada albă, iar gangul și blănile geamurilor erau negre, într-un contrast perfect, de parcă era o cămașă națională cusută cu ață neagră pe pânză albă ca spuma laptelui.
Curtea era pavată cu pietre mari, lespezi de râu, aranjate într-o ordine perfectă. Curățenia curții m-a surprins, toate lucrurile erau așezate la locul lor. Tata nu a ezitat spunându-mi:
-Vezi ce înseamnă să fi gospodar? Nea Ion, nea Ion! bate tata hotărât la ușă.
Din spatele ușii apare un moșulică, nu prea înalt la stat, cu părul alb, ochii albaștri ca cerul senin și cu o barbă albă, stufoasă și îngrijită.
-Să trăiești, nea Ion, ăsta-i feciorul meu di care ț-am spus că vrea să scrie o carte despre Bucovina șî i-ar prindi bini o povesti de-aceia batrânească sau v-o întâmplari de-a matali din tinerețî.
-Să traiți, mă ficiori, a răspuns nea Ion. Da’ ci pot eu sî povistesc, mai bini mereț’ la unu’ cari are mai multă carti sau îi placi a povesti, cî eu nu prea li am cu poveștili.
Mai schimbă tata două vorbe cu omul după care începe a povesti moșul:
-Tari mi-o placut în viața asta carnea, pușca șî padurea a spus bătrânul cu lacrimi în ochi. Nu-mi place să merg la crâșmă nici amu, nici în tinereațî. Omul cu băutură-n cap are limbă lungă, iar în vremea când umblam în păduri dupa carne, trebuia să mă feresc de toată lumea. Braconierii aveau niște legi stricte pe care le respectau cu sfințenie, cei tineri erau învățați de cei în vârstă și erau atent selecționați, nu trebuia numaidecât ca un bătrân să-și ia fiul în pădure, dacă acesta nu avea abilități sau nu era scump la vorbă. Primul animal l-am împușcat la 16 ani, un cerb de tâtî frumusețea, șî amu am coarnili în tablie. Am furat pușca di la tata ș-am fugit în paduri pi la trei dimineața, într-un loc undi am auzât di la moșnegi cî ar fi un cerb grozav pi cari nu-l poati împușca niminia. Aveam doar un cartuș la mini. Am ajuns când sî crapa di zâuă. Era un parchet ras pi margini la poiană. M-am așazat jos lângă o coloadă rămasă di la exploatare ș-am așteptat. În contrast cu fundalul cerului, am zărit cerbul. Într-adevăr, era mari. Abea îmi puteam stapâni tremuratul di emoție, iar părul sub căciulă îl simțeam ca o măciucă. Am tras aer de vreo câteva ori în piept să mă liniștesc, pentru că știam de la bătrâni că dacă-ți tremură mâna nu împuști nimica. M-am așezat în poziție bună și am tras. Am crezut că se crăpa cerul de la bubuietură, dar am avut noroc, a căzut și cerbul. După câteva minute, după ce s-a liniștit, l-am rostogolit într-o gaură care era de la vali, acoperindu-l cu un braț de cepuri ș-am fugit la vale.
Bucuros, spunându-i tatei, așteptam să mă laude. În loc de laudă am primit o palmă de-am văzut steli verzi. A strâns tata câțiva barbați de-a lui și-am plecat în paduri. După ce s-a tranșat carnea și s-a pus în rubzace, unul mai bătrân îmi zâce:
-Ionică, strânge tu oleacă bulihăurili!
Repidi am făcut curat, am aruncat totul într-o gaură adâncă, unde credeam eu că nu trece nimei să li găsească sau să li vadă. Nea Vasâli îi șoptești lu’ tata:
-Bă, Ioani, aista ari să hii bațos la viața lui...
Am coborât șî am împarțât carnea frațești, iar coarnele cu șepti razî le am șî amu pi pereti șî am lăsat cu limbă di moarti să nu li vândă nimeni.
Da înainti erau mai multi animali cum li spun eu la vânătorii din zâua di az’. Cî ii sî laudî cî o pușcat într-o zî trei sau patru animali, di placeri. Noi pe-atunci împușcam trei sau patru barbați un animal la o lună sau chiar două pentru carne.
La urmă nea Ion îmi zâci:
- Să treci într-o zî, cî am să pregătesc o povesti!
