Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii și cosmogonii de început. Tainele meșteșugului de a confecționa îmbracămintea nu se învățau din cărți, ci de la femeile satului. Se transmiteau din generație în generație, de la mamă la fiică. Fetele nu se măritau până nu știau să toarcă și să țese. În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: ,,Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuiește, Mântuitorul meu”. Așadar, costumul popular era taina sufletului femeii, slavă a întregii familii. Pasionat de desen, am schițat câteva dintre simbolurile tradiționale bucovinene și le-am îmbrodat cu alese cuvinte:
Portul meu cel românesc,
Mult îmi place și-l iubesc.
Portul nostru strămoșesc
Eu cu dânsul mă mândresc.
Se mândrește tata când mă vede,
Ochii îi plâng de bucuros
Prin mine visu-și vede,
Truda i-o fost de folos.
Bundița noastră strămoșească
E hăinuță românească,
Au purtat-o și bunicii
Azi o poartă și voinicii.
Cu toții ne bucurăm,
Cu toții o lăudăm,
E bundița ce-o vedeți
Pentru fete și băieți
Cinste să-i aduceți.
Cini-ngingi hora mare?
Opincuța din picioare,
Mi s-o găurit opinca
Di atât jucat huțulca.
Tradițiile să le cinstiți,
Ce-i de iubit iubiți,
Pe Dumnezeu să-l ascultați
Și la horă să jucați.